-
-
Prima / Relații internaţionale / Certificate de viață
Certificatul de viață
Certificatul de viață se consideră valabil în cazul în care este semnat de beneficiar, autentificat de către instituţia/autoritatea competentă, autoritatea administrației publice locale, un notar public sau de către misiunea diplomatică/oficiul consular al Republicii Moldova de pe teritoriul statului de domiciliu/reşedinţă, precum și expediat în original de către solicitant sau prin intermediul instituției competente. Certificatul de viață expediat în copie prin intermediul instituției competente a celuilalt stat contractant se consideră valabil.
Pensia se plătește de la data îndeplinirii condițiilor pentru o perioadă de 12 luni din luna depunerii cererii sau prezentării certificatului de viaţă, la expirarea cărora beneficiarul are obligația să prezinte personal sau să transmită în original la adresa CNAS un Certificat de viață, completând formularul convenit între părți, la fiecare 12 luni de la data semnării și autentificării acestuia, în cazul în care acordul nu prevede altfel. În cazul lipsei formularului se completează un Certificat de viață, conform Anexei nr. 10 a Instrucțiunii cu privire la aplicarea acordurilor internaționale în domeniul securității sociale la care Republica Moldova este parte. Dacă beneficiarul nu prezintă sau nu transmite Certificatul de viață conform prevederilor stabilite din Instrucțiune, plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare lunii în care expiră cele 12 luni, în cazul în care acordul nu prevede altfel.
După prezentarea sau transmiterea Certificatului de viață, plata pensiei se reia de la data suspendării, pe o perioadă de 12 luni din data semnării și autentificării acestuia.
În cazul în care beneficiarul de prestaţie socială acordată de instituţia competentă a celuilalt stat are domiciliul/reşedinţa pe teritoriul Republicii Moldova şi este obligat să transmită Certificatul de viaţă instituţiei care efectuează plata, la solicitarea acestuia, specialiștii CNAS/CTAS certifică că acesta a fost semnat personal de beneficiar.