• Prima   /  Comentariul specialistului  /  Programul REVIND – etapa II

    Programul REVIND – etapa II

     02.06.2008     
    Implementarea evidenţei individuale în sistemul public de asigurări sociale este parte componentă şi o etapă ordinară a Strategiei reformei sistemului de asigurare cu pensii din Republica Moldova.

    Menirea evidenţei individuale este să contribuie la formarea bazei informaţionale prin aplicarea mijloacelor moderne de informatică, să consolideze disciplina de achitare a contribuţiilor de asigurări sociale de către agenţii economici, să permită angajaţilor să verifice personal sumele şi periodicitatea achitării contribuţiilor.

    Etapa iniţială de implementare a evidenţei individuale a demarat în anul 2001şi s-a caracterizat prin crearea şi asigurarea funcţionării Registrul de stat al evidenţei individuale în sistemul public de asigurări sociale (REVIND), iar în luna mai 2007 această etapă s-a încheiat. Pe parcursul acestui proces s-a acumulat o cantitate enormă de informaţie despre persoanele asigurate şi alţi beneficiari ai sistemului de asigurări sociale de stat.

    La moment, au fost stabilite două obiective principale de activitate:
    - efectuarea modificărilor în datele Registrului de stat al evidenţei individuale în sistemul public de asigurări sociale prin înlăturarea dublărilor declaraţiilor persoanelor asigurate pentru una şi aceeaşi persoană în cadrul unui agent economic.
    - iniţierea procesului de stabilire a drepturilor sociale în baza datelor din Registrului de stat al evidenţei individuale în sistemul public de asigurări sociale.
    În prezent, specialiştii CTAS din direcţiile responsabile de stabilirea drepturilor sociale au acces liber la modulul „Persoane asigurate” şi submodulul „Stagiul de cotizare” (formarea electronică a extraselor din conturile personale a persoanelor asigurate) cu scopul de a verifica datele din certificatele despre salariu cu datele din Registrului de stat al evidenţei individuale în sistemul public de asigurări sociale. În cazul unor necorespunderi se vor verifica documentele primare (declaraţiile persoanei asigurate REV-5) pentru confirmarea corectitudinii informaţiei din baza de date. De asemenea, se va efectua un control la agentul economic, la locul de înregistrare juridică a acestuia.


    Clara Sorocean
     
Arrow Prev

             

             

Arrow Next
reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY