• Home   /  Media   /  Frequently asked questions   /  Pensions and allowances

    Pensions and allowances

      Care este vârsta de pensionare?

    Vârsta standard de pensionare constituie : 

    -       Bărbaţi - 63 ani;

    -       Femei - până la 30.06.2023 vârsta necesară este de 60 ani, care în fiecare an se majorează cu 6 luni de la 1 iulie, până va atinge 63 ani, fiind egală cu vârsta de pensionare a bărbaţilor.

      Care sunt actele necesare de a fi prezentate pentru stabilirea pensiei şi unde pot fi depuse acestea?

    Pensia se acordă la cererea persoanei care a obţinut dreptul la pensie, a tutorelui (curatorului) acesteia sau a reprezentantului desemnat prin procură ori prin împuternicire de reprezentare în baza semnăturii electronice, consemnată în Registrul împuternicirilor de reprezentare în baza semnăturii electronice.

    Actele necesare:

    1.  buletinul de identitate (în original şi copie);

    2.  carnetul de muncă (în original), сopia se prezintă dacă carnetul de muncă nu a fost scanat;

    3.  alte documente ce confirmă stagiul de cotizare;

    4.  diploma de studii la secţia de zi a instituţiilor superioare de învăţământ (până la data de  01.01.1999) (în original şi copie);

    5.  livretul militar (în original şi copie) sau acte ce confirmă perioada de îndeplinire a serviciului militar;

    6.  documente ce confirmă perioada de îngrijire a unui invalid de grupa I sau a unui bătrân ce a atins vârsta de 75 de  ani (până la data de 01.01.1999);

    7.  alte acte după caz.

    Deținătorii de semnătură electronică/mobilă pot depune  cererea pentru stabilirea pensiei pentru limită de vârstă/dizabilitate în formă electronică pe pagina-web oficială a CNAS www.cnas.gov.md, prin accesarea bannerului „Servicii electronice prestate de CNAS", „e-Cerere Stabilire pensie". În acest caz, pensia va fi stabilită conform informaţiei din contul personal de asigurări sociale al persoanei asigurate din Registrul de stat al evidenţei individuale gestionat de Casa Naţională de Asigurări Socială. 

     

     

      Care este stagiul minim/complet de cotizare pentru stabilirea pensiei pentru limita de vârstă?

    Stagiul minim de cotizare este de 15 ani.

    Stagiul complet de cotizare:

    -         în cazul bărbaţilor - 34 ani;

    -         în cazul femeilor - până la 30.06.2023 stagiul necesar este de 33 ani, din 01.07.2023 până la 30.06.2024 - 33 ani 6 luni, din 01.07.2024 - 34 ani.

     

       Care este termenul de depunere a cererii şi actelor pentru stabilirea pensiei pentru limita de vârstă şi termenul de examinare a acestora?

    Cererea şi actele necesare pentru acordarea dreptului la pensie pentru limita de vârstă pot fi depuse de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare, în termen de 90 de zile de la această dată.

    Termenul de examinare a cererii este de 60 de zile de la data depunerii cererii cu toate actele necesare.

     

     

      Care este cuantumul pensiei minime pentru limita de vârstă şi cuantumul pensiei minime de dizabilitate?

    De la 01.04.2023 cuantumul pensiei minime pentru limita de vârstă constituie 2620,62 lei.

    Cuantumul pensiei minime de dizabilitate constituie:

    -         în cazul unei dizabilităţi severe - 1965,47 lei;

    -         în cazul unei dizabilităţi accentuate - 1834,43 lei;

    -         în cazul unei dizabilităţi medii - 1310,31 lei.

     

     

       Care sunt condiţiile de acordare a pensiei anticipate pentru carieră lungă?

    Dreptul la pensie anticipată pentru carieră lungă se acordă:

    -         bărbaţilor, dacă confirmă un stagiu contributiv (de activitate) de 39 ani;

    -         femeilor, dacă confirmă un stagiu contributiv (de activitate) de la 01 iulie 2022 - 30 iunie 2023 - 36 ani, de la 01 iulie 2023 - 30 iunie 2024 - 36 ani 06 luni, de la 01 iulie 2024 - 37 ani.

     

     

       Cine are dreptul la reexaminarea pensiei pentru limita de vârstă/dizabilitate?

    Începând cu 01.01.2023, dreptul la reexaminarea pensiei pentru limită de vârstă îl au persoanele care s-au pensionat până la 01.01.2019 şi au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 2 ani după acordarea pensiei şi nu au beneficiat de reexaminarea pensiei la etapele anterioare.

    Concomitent, beneficiarii care au depus la etapele anterioare cereri de reexaminare a pensiei şi au primit refuz din motiv că cuantumul pensiei reexaminate era mai mic decât pensia calculată, pot să depună o cerere repetată pentru reexaminarea pensiei pentru limită de vârstă.

    Beneficiarii de pensii de dizabilitate stabilite de la 1 ianuarie 1999 până la 01.01.2022, care au un stagiu de cotizare după realizarea dreptului la pensie de cel puţin 7 ani, la fel, au dreptul la reexaminarea pensiei.

     

     

     

      Când va fi următoarea reexaminare a pensiilor pentru limita de vârstă/dizabilitate?

    Începând cu 01.01.2024, pensionarii care activează sau au activat în câmpul muncii după realizarea/reexaminarea dreptului la pensie pentru limită de vârstă, iar începând cu 01.01.2025  pensionarii care activează sau au activat în câmpul muncii după realizarea/reexaminarea dreptului la pensie de dizabilitate, vor putea solicita reexaminarea pensiei nu mai des decât o dată la doi ani, cu condiția că pensia calculată este mai mare decât pensia aflată în plată. 

      Care este procentul indexării pensiilor şi alocaţiilor sociale, în anul curent?

    De la 01.04.2023 coeficientul indexării va fi de 15%  (HG nr. 148/2023). 

      Cine are dreptul la pensie de urmaş?

    Pensia de urmaş se acordă următoarelor categorii de beneficiari:

    1) copiilor până la vârsta de 18 ani sau, dacă își continuă studiile în instituții de învățământ de zi (secundar, mediu de specialitate și superior), până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 23 de ani.   

    2) soţului supravieţuitor dacă la momentul decesului întreţinătorului sau pe parcursul a 5 ani după deces, a împlinit vârsta de pensionare sau a fost încadrat în gradul de dizabilitate sever sau accentuat, a avut cel puţin 15 ani de căsătorie cu persoana decedată şi nu s-a recăsătorit;

    3) soţului supravieţuitor sau tutorele (curatorul) care are în îngrijire copii sub vârsta de 3 ani ai întreţinătorului decedat, pe perioadele de neîncadrare în muncă sau de aflare în concediu pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani. 

     

     

Arrow Prev

             

              

Arrow Next
reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY