print
Protecţia socială a lucrătorilor migranţi în Eurasia
09.11.2011 11121 Accesări  

issa-migration-eurasia-wg_03.jpgÎn zilele de 31 octombrie – 01 noiembrie 2011, la Geneva a avut loc şedinţa Grupului de lucru al Asociaţiei Internaţionale pentru Securitate Socială (ISSA) în colaborare cu Asociaţia Internaţională a Fondurilor de Pensii şi de Asigurări Sociale privind protecţia socială a lucrătorilor migranţi în Eurasia.

Grupul de lucru a fost prezidat de către Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări Sociale a Republicii Moldova dna Maria Borta.

La şedinţă au participat majoritatea conducătorilor organizaţiilor din domeniul  asigurărilor sociale din regiune, precum şi experţi internaţionali în domeniul protecţiei sociale şi în domeniul migraţiei. Participanţii la acest for au menţionat necesitatea de a consolida protecţia socială a lucrătorilor migranţi din regiune şi

s-au angajat să dezvolte principii comune pentru sistemele de securitate socială pentru a acoperi acest grup.

Astfel, s-a convenit să elaboreze un Îndrumar-cadru privind protecţia lucrătorilor migranţi în Eurasia, care ar contura principiile drepturilor de protecţie socială şi ar detalia mecanismele administrative de gestionare a plăţilor şi transferurilor prestaţiilor sociale între ţările trimiţătoare şi primitoare de lucrători migranţi.

Documentul are ca bază principiile şi valorile prevăzute în instrumentele internaţionale precum şi practicile bune internaţionale în domeniu.

În cadrul şedinţei de lucru, participanţi au abordat următoarele întrebări:

- coordonarea sistemelor naţionale de securitate socială ale ţărilor din regiune, stabilirea unor standarde internaţionale comune pentru promovarea relaţiilor bilaterale şi multilaterale în acest domeniu;

- practica internaţională şi elaborarea recomandărilor şi procedurilor în scopul facilitării negocierilor pe marginea acordurilor bilaterale şi multilaterale în domeniul securităţii sociale;

- prezentarea modelelor internaţionale de acorduri bilaterale şi multilaterale în domeniul securităţii sociale şi a obiectivelor care stau la baza lor;

- elaborarea şi adoptarea unor norme legislative naţionale menite să promoveze şi să protejeze drepturile sociale a lucrătorilor migranţi;

- facilitarea în mod uniform şi standard a schimbului de date cu privire la lucrătorii migranţi între administraţiile naţionale de securitate socială a ţărilor.

Îndrumarul-cadru privind protecţia lucrătorilor migranţi în Eurasia urmează a fi definitivat şi înaintat spre aprobare la următoarea şedinţă a Grupului de lucru, care va avea loc la Chişinău în luna mai, 2012.

Copyright © 2024 CNAS, Republica Moldova