• Prima   /  Mass-media   /  Noutăţi  /  Programaţi-vă în regim online la CTAS pentru toate prestaţiile sociale

    Programaţi-vă în regim online la CTAS pentru toate prestaţiile sociale

     15.07.2021    1027 Accesări    

    Casa Națională de Asigurări Sociale reamintește că beneficiarii tuturor prestaţiilor sociale pot să-şi programeze în continuare în regim online, vizita la casa teritorială de asigurări sociale, accesând bannerul "Programare online la CTAS" de pe pagina oficială www.cnas.md.

    Pentru programarea online trebuie să selectaţi oficiul CTAS conform vizei de domiciliu, tipul serviciului, data naşterii, IDNP-ul, numele, prenumele, precum data şi ora programării.

    În zilele de luni, marţi şi miercuri sunt deserviți solicitanții/beneficiarii de pensii, alocaţii, compensaţii şi ajutoare. Joi şi vineri sunt deserviți solicitanții/beneficiarii de indemnizații adresate familiilor cu copii, indemnizații de maternitate și indemnizații paternale. Zilnic, de luni până vineri se pot adresa solicitanții/beneficiarii de ajutoare de deces şi bilete de tratament balneosanatorial, precum și persoanele fizice și juridice plătitori de contribuții la bugetul asigurărilor sociale de stat, inclusiv pentru eliberarea certificatelor.

    Pe site-ul oficial al instituţiei, în partea dreaptă a paginii, veţi găsi toate serviciile prestate de Casa Naţională în mod electronic.

    Pentru orice întrebări ce ţin de "Programarea online la CTAS" contactaţi Centrul de Apel al CNAS la telefonul 022 257 777.

     

                  Direcţia comunicare şi relaţii cu publicul

     

     

     
Arrow Prev

             

             

Arrow Next
reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY