• Prima   /  Mass-media   /  Noutăţi  /  COMUNICAT DE PRESĂ

    COMUNICAT DE PRESĂ

     06.12.2012    5629 Accesări    
    Casa Naţională de Asigurări Sociale comunică tuturor pensionarilor că şi în 2013 vor putea ridica pensia cu paşaportul de uz intern emis de fosta U.R.S.S. CNAS este nevoită să precizeze acest moment în legătură cu adresările tot mai dese la telefonul „liniei fierbinţi” a instituţiei cu întrebarea precum că din ianuarie 2013 această prevedere ar fi fost anulată.

    În conformitate cu operarea modificărilor în Hotărîrea Guvernului nr. 21 din 16.01.2003 “Cu privire la stabilirea termenului de valabilitate a actelor de tip vechi” începînd cu 1 iulie 2005, paşapoartele de uz intern emise de fosta U.R.S.S. (modelul anului 1974) sînt valabile pe un termen nelimitat pentru pensionari şi persoanele care, din considerente religioase, au renunţat la actele de identitate din Sistemul naţional de paşapoarte al Republicii Moldova, cu condiţia existenţei în aceste paşapoarte a următoarelor menţiuni, confirmate prin semnătura şi ştampila organului abilitat: pentru pensionari menţiunea despre cetăţenia Republicii Moldova şi numărul de identificare de stat al persoanei fizice (IDNP); pentru persoanele care au renunţat la acte din considerente religioase şi care au ieşit la pensie după 1 iulie 2005 în paşaportul de tip vechi trebuie să fie menţiunea despre cetăţenia Republicii Moldova şi menţiunea "Valabil pe termen nelimitat".

    Prin urmare, pensia şi alte indemnizaţii sociale pot fi ridicate şi în continuare nu numai cu actele de tip nou, dar şi cu  actele de tip vechi.

                                                        Secţia comunicare şi mass-media
     
Arrow Prev

             

             

Arrow Next
reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY