• Prima   /  Alte prestaţii sociale   /  Indemnizații   /  Indemnizație de șomaj

    Indemnizație de șomaj

    În conformitate cu prevederile Legii nr.105/2018 cu privire la promovarea ocupării forţei de muncă şi asigurarea de şomaj, stabilirea cuantumului şi plata a indemnizației de şomaj se realizează de către Casa Naţională de Asigurări Sociale.  

    Cuantumul indemnizației de șomaj este de 40% din venitul mediu lunar asigurat al persoanei, realizat în ultimele 12 luni din ultimele 24 de luni calendaristice premergătoare datei înregistrării cu statut de șomer. 

    Venitul mediu lunar asigurat se determină prin împărţirea la 12 a venitului asigurat realizat la toate unităţile în ultimele 12 luni din ultimele 24 de luni calendaristice premergătoare datei înregistrării cu statut de şomer, venit din care au fost calculate şi achitate contribuţii de asigurări sociale.

    Cuantumul indemnizației de şomaj nu poate depăşi cuantumul salariului mediu lunar pe economie pentru anul precedent datei stabilirii dreptului la indemnizația de şomaj.

    În cazul în care, cuantumul indemnizației de şomaj depăşeşte cuantumul salariului mediu lunar pe economie pentru anul precedent, indemnizația de şomaj se stabileşte în cuantumul salariului mediu lunar pe economie pentru anul precedent.

    Cuantumul indemnizației de șomaj pentru persoanele care s-au aflat în concediu de maternitate și/sau în concediu pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani se stabilește în baza venitului asigurat al persoanei, realizat înaintea începerii concediului de maternitate/concediului pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani, sau în baza venitului asigurat realizat în ultimele 12 luni din ultimele 24 de luni calendaristice premergătoare datei înregistrării persoanei cu statut de șomer. Prioritate se va acorda perioadei care va stabili un cuantum mai mare al indemnizației de șomaj.

    În cazul şomerilor cu statut special, cuantumul indemnizației de şomaj se stabileşte în mărime de 700 lei lunar.

     

     

    Plata indemnizației de șomaj se efectuează lunar, pentru luna precedentă.

     Plata indemnizației de șomaj  se efectuează prin modalitatea de plată selectată de beneficiar şi disponibilă în cadrul serviciului guvernamental de plăţi electronice (MPay). Evidenţa plăţii indemnizației de șomaj se efectuează de către Casa Națională de Asigurări Sociale.

    Sumele indemnizației de șomaj stabilite și neprimite de  beneficiar  în decurs de 12 luni consecutive se suspendă și se achită retroactiv pentru un termen ce nu depășește 3 ani premergători lunii adresării, dar nu mai devreme de luna suspendării, în baza cererii depuse de către beneficiar la Casa Națională de Asigurări Sociale.

     Sumele indemnizației de șomaj stabilite, dar neachitate în legătură cu decesul beneficiarului se achită, inclusiv pentru luna decesului, soţului supravieţuitor, părinţilor sau copiilor beneficiarului, iar în cazul lipsei acestora - persoanei care dovedeşte că a suportat cheltuielile ocazionate de deces. ” 

     

    Perioada de plată a indemnizației de şomaj se stabileşte diferenţiat, în funcţie de stagiul de cotizare al şomerului, după cum urmează:

    a) 5 luni calendaristice, în cazul unui stagiu de cotizare cuprins între cel puţin 12 luni şi 10 ani;

    b) 7 luni calendaristice, în cazul unui stagiu de cotizare cuprins între 10 şi 15 ani;

    c) 9 luni calendaristice, în cazul unui stagiu de cotizare de peste 15 ani.”

Arrow Prev

             

             

Arrow Next
reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY