print
Garanţii sociale pentru cetăţenii Republicii Moldova care muncesc în Republica Italiană
16.05.2018 1235 Accesări  

La 16 mai curent, la Roma, Republica Italiană, au avut loc negocieri pe marginea proiectului Acordului în domeniul securităţii sociale dintre Republica Moldova şi Republica Italiană.

Din cadrul delegaţiei oficiale din Republica Moldova a făcut parte Laura Grecu, Preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări Sociale,  precum şi reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale şi ai Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

Scopul Acordului este asigurarea unui cadru de garanţii în domeniul asigurărilor sociale pentru lucrătorii migranţi din ambele state care desfăşoară sau au desfăşurat o activitate de muncă şi/sau domiciliază pe teritoriul unuia sau ambelor state contractante.

Astfel, cetăţenii Republicii Moldova vor beneficia de pensii pentru limită de vârstă, pensii de urmaş, pensii de dizabilitate cauzată de afecţiuni generale, pensii şi indemnizaţii de dizabilitate determinată de accidente de muncă şi boli profesionale.

Potrivit prevederilor Acordului, fiecare stat va aplica legislaţia naţională în domeniu stabilirii prestaţiilor sociale, iar pensia va fi transferată persoanei pe teritoriul statului în care aceasta domiciliază.

În prezent Republica Moldova a semnat 13 acorduri bilaterale în domeniul securităţii sociale cu România, Portugalia, Bulgaria, Luxemburg, Austria, Estonia, Cehia, Polonia, Ungaria, Belgia, Lituania, Germania, Turcia.

                                              Direcţia comunicare şi mass-media

Copyright © 2018 CNAS, Republica Moldova