• Prima   /  Mass-media   /  Noutăţi  /  Persoanele cu pensia stabilită în baza acordurilor internaţionale de securitate socială tot au dreptul la reexaminarea pensiei

    Persoanele cu pensia stabilită în baza acordurilor internaţionale de securitate socială tot au dreptul la reexaminarea pensiei

     14.07.2020    730 Accesări    

    Casa Naţională de Asigurări Sociale atrage atenţia beneficiarilor de pensii pentru limită de vârstă, stabilite în baza acordurilor internaţionale de securitate sociale, dar care domiciliază pe teritoriul altui stat parte la acord, că ei tot au dreptul la reexaminarea pensiei. Începând cu 1 iulie 2020 se pot adresa acele persoane, care şi-au stabilit pensia pentru limită de vârstă după 01.01.1999 şi au activat după stabilirea acestei prestaţii sociale nu mai puțin de 10 ani.

    În acest sens solicitanții urmează să depună personal cererea (formularul) privind acordarea prestațiilor cu mențiunea ”reexaminarea pensiei pentru activitatea realizată după stabilirea/reexaminarea pensiei”, copia unui act de identitate și a carnetului de muncă la instituţia competentă a statului de domiciliu sau la Casa Naţională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova.

    Noile drepturi la pensie se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost depusă cererea şi actele necesare la organul de asigurări sociale.

    De menţionat, că CNAS la momentul actual aplică 13 acorduri internaţionale în domeniul securităţii sociale semnate cu Bulgaria, România, Portugalia, Cehia, Austria, Polonia, Estonia, Marele Ducat de Luxemburg, Belgia, Ungaria, Lituania, Germania, Turcia, în baza cărora s-au stabilit peste 900 de pensii.

                              Direcţia comunicare şi relaţii cu publicul

     
Arrow Prev

             

             

Arrow Next