• Prima   /  Mass-media   /  Noutăţi  /  Au intrat în vigoare modificări la stabilirea indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului

    Au intrat în vigoare modificări la stabilirea indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului

     03.01.2020    5453 Accesări    

    Începând cu 1 ianuarie 2020, au intrat în vigoare unele prevederi ale art. 18 al Legii nr. 289/2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale, modificat prin Legea nr. 311 din 30 noiembrie 2018.

    Aşa dar, din acest an persoana asigurată, care va solicita concediul pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani la toate unităţile în care desfăşoară activităţi, are dreptul la indemnizaţie lunară pentru creşterea copilului conform mai multor opţiuni.

    Persoana asigurată poate solicita stabilirea indemnizaţiei până la împlinirea vârstei de 3 ani  în cuantum de 30% din baza de calcul stabilită pentru fiecare copil, dar nu mai puţin decât cuantumul indemnizaţiei minime lunare pentru creşterea copilului a persoanei asigurate (640 lei).

    O nouă opţiune este la solicitarea de către persoana asigurată a stabilirii indemnizaţiei până la data împlinirii vârstei de 2 ani şi 2 luni. În acest caz, până la împlinirea vârstei de 1 an a copilului,  indemnizaţia lunară se va stabili în cuantum de 60% din baza de calcul stabilită pentru fiecare copil, dar nu mai puţin decât cuantumul dublu al indemnizaţiei minime lunare pentru creşterea copilului a persoanei asigurate (1280 lei). Din ziua următoare celei de împlinire a vârstei de 1 an şi până la împlinirea vârstei de 2 ani şi 2 luni a copilului, indemnizaţia lunară se va stabili în cuantum de 30% din baza de calcul stabilită pentru fiecare copil, dar nu mai puţin decât cuantumul indemnizaţiei minime lunare pentru creşterea copilului a persoanei asigurate (640 lei).

    În cazul în care  persoana asigurată solicită acordarea concediului pentru îngrijirea copilului până la data împlinirii vârstei de 3 ani şi stabilirea indemnizaţiei pentru îngrijirea copilului până la data împlinirii vârstei de 2 ani şi 2 luni, pentru perioada rămasă de 10 luni a concediului pentru îngrijirea copilului indemnizaţia lunară nu se acordă.

    Atenţionăm, că opţiunea solicitată iniţial pentru stabilirea indemnizaţiei pentru creşterea copilului nu poate fi modificată ulterior. 

    Reamintim, că în cazul în care data acordării concediului pentru îngrijirea copilului diferă de la o unitate la alta, indemnizaţia se stabileşte din data ultimei acordări a acestuia. Pentru unul şi acelaşi copil se stabileşte o singură indemnizaţie.

                                        Direcţia comunicare şi mass-media

     
Arrow Prev

             

             

Arrow Next