• Prima   /  Mass-media   /  Noutăţi  /  Pensiile reexaminate sunt date la plată

    Pensiile reexaminate sunt date la plată

     07.02.2019    1558 Accesări    

    Din luna februarie, curent, persoanele, care au ieşit la pensie pentru limită de vârstă până în anul 1999 şi care au realizat un stagiu de cotizare după stabilirea pensiei de 15 ani sau mai mult, au început să primească pensii majorate. La momentul actual la CNAS au fost depuse circa 3800 de cereri pentru reexaminarea pensiei.

    Majorarea pensiei după recalculare depinde de durata stagiului de cotizare şi mărimea salariului din care au fost achitate contribuţii de asigurări sociale. Formula nouă de calcul a pensiei nu doar elimină inechităţile din sistem, dar duce şi la creşterea substanţială  a pensiilor.  Precizăm că cei care au depus deja o cerere de reexaminare şi care întrunesc condiţiile legii, dar nu s-au regăsit la plată, vor primi, diferenţa după recalculare până la data de 20 februarie, curent, adresându-se la prestatorii de servicii de plată a pensiei.

    Reamintim că, reexaminarea pensiei pentru limită de vârstă se efectuează la cererea persoanei. Solicitantul trebuie să prezinte buletinul de identitate şi carnetele de muncă. Dacă au pierdut carnetul de muncă, atunci pot ataşa la cerere orice alte acte ce confirmă activitatea în muncă, precum extrase din ordine despre angajare-eliberare, certificate, contracte de muncă.

    Potrivit prevederilor Legii nr. 165 din 26.07.2018 pentru modificarea unor acte legislative, pensiile acelor beneficiari care au un stagiu de cotizare mai mic de 15 ani vor fi revizuite în următorul an. În cazul beneficiarilor de pensii stabilite după 01.01.1999 reexaminarea pensiilor pentru limită de vârstă se va efectua începând cu 01.01.2021, eşalonat, conform prevederilor legii în funcţie de durata stagiului de cotizare realizat după stabilirea pensiei.

                                                  Direcţia comunicare şi mass-media

     
Arrow Prev

             

             

  

Arrow Next