• Prima   /  Mass-media   /  Noutăţi  /  A treia etapă de valorizare a pensiilor

    A treia etapă de valorizare a pensiilor

     31.03.2018    1948 Accesări    

    Începând cu 1 aprilie, curent, pentru circa 54165 de beneficiari de pensii pentru limită de vârstă și de dizabilitate stabilite în perioada 2012-2013 va fi valorizat venitul mediu asigurat inclus în calculul pensiei, inclusiv 46965 beneficiari de pensii pentru limită de vârstă și 7200 beneficiari de pensii de dizabilitate.

    Valorizarea reprezintă indexarea venitului mediu lunar asigurat realizat începând cu 1 ianuarie 1999 și inclus în calculul pensiilor pentru limită de vârstă și a pensiilor de dizabilitate stabilite până la 1 aprilie 2017, reieșind din creșterea salariului mediu pe economie în anul precedent anului stabilirii pensiei față de anul realizării venitului asigurat.

    Valorizarea pensiilor se efectuează pe etape. Anul trecut au fost efectuate două etape de valorizare: din 1 aprilie – pentru pensionarii, care au ieşit la pensie în perioada 2001-2008; de la 1 noiembrie, pentru cei care au ieşit la pensie între anii 2009-2011. Și deja de la 1 aprilie va fi valorizată pensia pentru cei cu pensia stabilită în anii 2012 şi 2013. Pentru cei care şi-au perfectat pensia de la 1 ianuarie 2014 până în 31 martie 2017 valorizarea va fi efectuată de la 1 octombrie 2018.

                                                                         Direcția comunicare și mass-media

     
Arrow Prev

             

             

  

Arrow Next