• Prima   /  Mass-media   /  Noutăţi  /  Prima vizită a Preşedintelui ISSA Joachim Breuer la CNAS

    Prima vizită a Preşedintelui ISSA Joachim Breuer la CNAS

     07.03.2017    1475 Accesări    

    Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări Sociale (CNAS) Laura Grecu a avut astăzi o întrevedere cu Preşedintele Asociaţiei Internaţionale pentru Securitate Socială (ISSA) Joachim Breuer,  aflat la Chişinău  într-o vizită de lucru.

    În cadrul întrevederii cei doi oficiali au făcut un schimb amplu de opinii pe marginea subiectelor actuale de pe agenda ambelor instituţii, au remarcat realizările obţinute şi au trasat priorităţile colaborării între CNAS şi ISSA pentru etapa următoare.

    Laura Grecu a relatat despre rolul CNAS în cadrul autorităţilor centrale, activităţile de bază ale instituţiei şi care sunt beneficiarii acesteia. Preşedintele CNAS a punctat principalele etape ale implementării reformei sistemului de pensii, care a demarat începând cu 1 ianuarie 2017. De asemenea, dumneaei a menţionat că CNAS este deschisă să colaboreze în continuare cu ISSA în vederea modernizării sistemului de securitate socială din Republica Moldova şi adaptării acesteia la noile realităţi.

    Joachim Breuer  a remarcat că administrarea sistemelor de asigurări sociale este totdeauna un domeniu de activitate dificil şi a reiterat deschiderea ISSA  pentru cooperarea bilaterală prin acordarea suportului metodologic, informaţional posibil şi interesul pentru dezvoltarea relaţiilor în domeniul asigurărilor sociale. 

    În cadrul zilei de astăzi, Joachim Breuer,  Preşedinte ISSA, a mai avut o întâlnire cu Stela Grigoraş, ministru al Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei. În a doua parte a zilei Joachim Breuer a avut întrevedere cu Pavel Filip, Prim-ministru al Republicii Moldova.

    Casa Naţională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova  a aderat la Asociaţia Internaţională pentru Securitate Socială  în calitate de membru asociat  în anul 2004.

    Asociaţia Internaţională pentru Securitate Socială, cu sediul la Geneva, a fost înfiinţată în 1927 sub auspiciile Organizaţiei Internaţionale a Muncii (ILO), cu scopul cooperării la nivel internaţional pentru promovarea şi dezvoltarea securităţii sociale la nivel mondial, în scopul îmbunătăţirii condiţiilor economice şi sociale ale populaţiei, pe baza principiului echităţii sociale.

    Joachim Breuer a fost ales Preşedinte al Asociaţiei Internaţionale pentru Securitate Socială la 18 noiembrie 2016.

        Direcţia comunicare şi mass-media

     

     

     
Arrow Prev

             

             

  

Arrow Next