• Prima   /  Mass-media   /  Noutăţi  /  Informaţie operativă privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat în 2 luni ale anului 2017

    Informaţie operativă privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat în 2 luni ale anului 2017

     17.03.2017    3357 Accesări    

    Pe parcursul primelor 2 luni ale anului 2017 în bugetul asigurărilor sociale de stat au fost acumulate venituri în sumă de 2976,8 mil. lei, ceea ce reprezintă  17,0% din suma anuală aprobată de 17513,8 mil. lei.

    Contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii s-au acumulat în sumă de 1646,3 mil. lei, sau 14,4% din suma anuală aprobată de 11403,7 mil. lei. Faţă de indicatorul respectiv, realizat în perioada similară a anului 2016, suma contribuţiilor de asigurări sociale de stat acumulate a înregistrat o creştere cu 294,5 mil. lei.

    Transferurile de la bugetul de stat s-au finanţat în sumă de 1329,7 mil. lei, în corespundere cu cererile de finanţare, din care:

    - 859,7 mil. lei - destinate plăţii  prestaţiilor de asistenţă  socială şi altor plăţi, care conform legislaţiei sunt finanţate din bugetul de stat. Acestea au constituit 16,5% din suma anuală aprobată pe anul 2017 şi sînt cu 241,5 mil. lei (39,1%) mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent;

    - 470,0 mil. lei (52,3% din suma anuală aprobată pentru anul 2017) - destinate pentru acoperirea deficitului de venituri proprii, precum şi pentru acoperirea decalajului temporar de casă a mijloacelor financiare în BASS în perioada de plată a prestaţiilor sociale.

    Cheltuielile totale ale bugetului asigurărilor sociale de stat în perioada raportată au fost executate în sumă de 2783,7 mil. lei sau 15,9% din suma anuală aprobată de 17513,8 mil. lei. Faţă de indicatorul respectiv realizat în perioada similară a anului 2016, suma cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat în perioada analizată a anului curent  a fost mai mare cu 399,5 mil. lei.

    Casa Naţională de Asigurări Sociale şi-a onorat integral obligaţiile financiare faţă de beneficiari şi toate tipurile de prestaţii sociale au fost finanţate în volum deplin, fără restanţe.

    În primele 2 luni ale anului 2017 veniturile totale executate au depăşit cheltuielile totale ale bugetului asigurărilor sociale de stat cu 193,1mil. lei.

    Soldul mijloacelor băneşti la conturile CNAS la situaţia de 1 martie 2017 a constituit 319,4 mil. lei. 

    Direcţia planificare bugetară  

     

     

     
Arrow Prev

             

             

Arrow Next
reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY